Īnchipuiţi-vă că īntr-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm īn el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat īn aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cāt am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar cānd ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...
Octavian Paler